Anunturi licitații
Control intern managerial
!!!AVERTIZĂRI/ATENŢIONĂRI
GHID COMPORTARE CUTREMUR
        Prima menţiune documentară datează din 6 oct. 1407, când domnitorul Moldovei, Alexandru cel Bun, încheie la Liov un tratat cu Vladislav Iagello, regele Poloniei, tratat care este semnat şi de boierul Mihail Dorohoianul. 
         La 8 octombrie 1408, Dorohoiul este menţionat ca punct vamal pentru negustorii care exportau cai la Cameniţa. 
         În secolul al XV-lea oraşul devine centrul administrativ al Moldovei de nord. În 1509 este prădat de poloni iar în 1510 şi 1513 de tătari. Refăcut în 1568, Dorohoi devine reşedinţa vornicului ţării de sus până în 1778 timp de peste 200 de ani sub numele de ţinut iar în urma reformei administrative moderne din timpul lui Cuza, Dorohoiul a fost transformat în judeţ cuprinzând la acea vreme 6 plăşi, trei comune urbane şi 64 comune rurale. 
        După reorganizarea administrativă din anul 1950, Dorohoiul a devenit reşedinţă a raionului cu acelaşi nume din cadrul regiunii Botoşani, iar din anul 1952, tot reşedinţă de raion, dar în cadrul regiunii Suceava. După Legea nr. 2/1968, cu modificările şi completările ulterioare, privind reorganizarea administrativ-teritorială a României, Dorohoiul a rămas oraş în cadrul judeţului Botoşani, iar în data de 24 noiembrie 1994, în baza Legii nr.104/1994, a fost ridicat la rangul de municipiu.

 
Descarcare formulare
Strategia de Dezvoltare Durabilă a Municipiului Dorohoi - orizont de timp 2023
CNIPT DOROHOI
Jurisprudența CEDO
Căutare
ATESTATE PRODUCATOR/ CARNETE COMERCIALIZARE
Dorohoi
Oferte vânzare teren
Incubatorul de afaceri Dorohoi
Proiect transfrontalier Dorohoi-Edinet-Briceni