Managementul calitatii
Anunturi licitații/achiziții
!!!AVERTIZĂRI/ATENŢIONĂRI
Control intern managerial
GHID COMPORTARE CUTREMUR
Impozite şi taxe locale
Protecția datelor cu caracter personal
 

 


 
Telefoane utile
Contacteaza-ne mai jos
 
 

   MONITORUL OFICIAL LOCAL

 
 

 

 

      Începând de mâine, 8 februarie 2021, școlile și liceele din municipiul Dorohoi își vor relua cursurile în format fizic, începându-și activitatea, deocamdată, conform scenariului galben. Primarul municipiului Dorohoi, ing. Dorin Alexandrescu, împreună cu directorii de școli și cadrele didactice sunt alături de părinți și elevi în efortul comun de a preîntâmpina orice situație care ar pune în pericol desfășurarea cursurilor.

 

       Rugăm ca în continuare să respectăm cu toții măsurile impuse, astfel încât să existe un front comun care să acționeze împotriva pandemiei. În acest context, considerăm necesare aplicarea unor serii de măsuri-cheie care vin în sprijinul tuturor în efortul de a preveni și combate răspândirea epidemiei. Un rol important îl au aici și părinții care sunt încurajați să monitorizeze starea de sănătate a copiilor și să acționeze responsabil.

 

      Așadar, este imperios ca părinții să se implice activ în educația pentru igiena și sănătatea copiilor, astfel încât revenirea în școală să se facă în siguranță. Venim în sprijinul lor cu o serie de sfaturi utile care îi vor ajuta pe de o parte, să gestioneze cu bine perioada, iar pe de altă parte vor sprijini construirea unui parteneriat între școală, familie și comunitate: evaluați zilnic starea de sănătate a copilului înainte de a merge la şcoală; în cazul în care copilul prezintă simptome în timpul programului școlar, părintele se va prezenta imediat la unitatea şcolară pentru preluarea preşcolarului/elevului şi va contacta telefonic medicul de familie sau serviciile de urgenţă, după caz; discutaţi cu copilul despre cum acesta se poate proteja pe el, dar şi pe cei din jur împotriva infecţiei cu virusul SARS-CoV-2;explicaţi-i copilului că, deşi şcoala se redeschide, viaţa de zi cu zi nu va fi la fel ca înainte şi că trebuie să respecte măsurile de prevenire pentru evitarea răspândirii infecţiei; acordaţi atenţie stării mentale a copilului şi discutaţi cu el despre orice modificări ale stării lui emoţionale; învăţaţi-vă copilul cum să se spele pe mâini corespunzător şi vorbiţi cu acesta despre cum să respecte sfaturile generale cu privire la o igienă corespunzătoare şi la păstrarea distanţei; învăţaţi-vă copilul să se spele pe mâini: atunci când ajunge la şcoală, când se întoarce acasă, înainte şi după servirea mesei, înainte şi după utilizarea toaletei şi ori de câte ori este necesar; învăţaţi-vă copilul cum să poarte corect masca de protecţie şi explicaţi-i importanţa şi necesitatea purtării acesteia; sfătuiţi-vă copilul să nu consume în comun alimente sau băuturi şi să nu schimbe cu alţi elevi obiectele de folosinţă personală (telefoane, tablete, instrumente de scris, jucării etc.); nu oferiți alimente sau băuturi întregii grupe/clase la aniversări sau cu alte ocazii; curățați/dezinfectați zilnic acasă obiectele de uz frecvent ale copilului (telefon, tabletă, computer, mouse etc.); în situația în care copilul are febră, simptome respiratorii (tuse, dificultăți în respirație), diaree, vărsături, contactați telefonic medicul de familie sau serviciile de urgență, după caz, şi nu duceți copilul la școală; părinții/aparținătorii nu vor avea acces în curtea unității de învățământ şi nu vor putea însoți copiii în unitatea de învățământ, cu excepția cazurilor speciale, pentru care există aprobarea conducerii școlii; comunicați constant cu personalul școlii, telefonic sau prin mijloace electronice, în vederea identificării din timp a semnelor de îmbolnăvire şi a inițierii măsurilor de prevenire a îmbolnăvirilor în colectivitate.

 

      Părinții au obligația să anunțe unitatea de învăţământ cu privire la absenţa elevului în următoarele situaţii: elevul prezintă simptome specifice infectării cu virusul SARS-CoV-2; elevul a fost diagnosticat cu SARS-CoV-2; elevul este contact direct al unei persoane diagnosticate cu SARS-CoV-2 şi se află în carantină.

 

     Încheiem cu speranța că vom trece cu bine peste această perioadă și avem convingerea că implicându-ne și respectând cu toții normele de prevenire a răspândirii epidemiei de COVID 19 putem să limităm împreună efectele sale și să depășim cât mai curând această situație.


 

Ultima actualizare (Duminică, 07 Februarie 2021)

 
Casa Municipală de Cultură
Descarcare formulare
Jurisprudența CEDO
SOLVIT- soluții la problemele legate de drepturile dvs europene
Protectia datelor cu caracter personal
Căutare
F.R.D.S. Proiect - Dezvoltare locală, reducerea sărăciei și creșterea incluziunii romilor
Oferte vânzare teren
Proiect transfrontalier Dorohoi-Edinet-Briceni
CONECT – Catalogul Organizațiilor Neguvernamentale pentru Evidență, Consultare și Transparență